Protejarea copiilor înseamnă protejarea viitorului!
Astăzi marcăm o zi cu o semnificație profundă: protejarea copiilor de orice formă de abuz sau neglijare. Fiecare copil are dreptul la siguranță, grijă, educație și un mediu în care să crească liber de violență.
În primele zece luni ale anului curent, la Judecătoria Criuleni au fost înregistrate 19 cauze în care victime au fost minori. Aceste cifre reamintesc faptul că violența asupra copiilor este o realitate prezentă, iar prevenirea ei necesită efortul tuturor: părinți, cadre didactice, comunitate și instituții ale statului.
Măsuri esențiale pentru prevenirea abuzului:
Ø Ascultă copilul. Orice semn de teamă sau schimbare de comportament poate ascunde o situație de risc.
Ø Crede-l și protejează-l. Copiii rareori inventează situații de abuz. Ei au nevoie de sprijin, nu de îndoială.
Ø Informează-te. Cunoașterea formelor de abuz – fizic, emoțional, sexual sau prin neglijare – ajută la prevenirea lor.
Ø Intervine responsabil. Dacă ai suspiciuni privind un caz de violență, anunță imediat autoritățile competente.
Ø Promovează un mediu non-violent. Respectul, comunicarea și răbdarea sunt baza unei educații sănătoase.
Judecătoria Criuleni își reafirmă angajamentul de a contribui la prevenirea și combaterea oricărei forme de abuz în rândul minorilor.
Serviciul de asistență telefonică gratuită pentru copii este o linie telefonică a cărei scop este de a proteja copiii împotriva oricărei forme de încălcare a drepturilor lor împotriva oricărei forme de abuz.
Telefonul copilului – 116111, 24/24 gratuit și confidențial.