A A A

Vizita Avocatului Poporului la Judecătoria Criuleni, sediul Dubăsari

17 Decembrie 2024 | 7

Aflându-se în vizită de documentare în raionul Dubăsari, Avocatul Poporului, Ceslav Panico, de comun cu adjuncta Avocatului Poporului, Oxana Gumennaia și Consiliera Avocatului Poporului, Daniela Stegărescu au avut o întrevedere cu angajații Judecătoriei Criuleni, sediul Dubăsari.

Scopul vizitei a fost de a se familiariza cu situația și problemele cu care se confruntă instanța privind respectarea drepturilor omului, necesități, provocări și succese, nivelul de conlucrare și cooperare dintre autorități și Oficiului Avocatului Poporului.

Avocatul Poporului ne-a asigurat că, considerațiile exprimate de colaboratorii Judecătoriei Criuleni, în vederea respectării drepturilor omului, vor fi analizate și puse în discuție de către instituțiile ierarhic superioare. De asemenea, a fost subliniată importanța unei justiții eficiente și accesibile pentru toți cetățenii.

După sesiunea de discuții, reprezentanții Oficiului Avocatului Poporului au efectuat un tur al clădirii instanței, având ocazia să observe condițiile de lucru ale personalului și să se familiarizeze cu structura instituției.

Această ședință a oferit o platformă de dialog pentru stabilirea unor noi dimensiuni de colaborare între Judecătoria Criuleni și Oficiul Avocatului Poporului.